Casa care adăposteşte gânduri • Editura Excelsior Art
(…)
Maria privea Râul mare, în revărsare.
Apa se rotea, trăgând crengi rupte, încă verzi, în fierberea cenuşie. Apoi, cu o smucitură le azvârlea sub pod.
Deasupra apei apăru pe neaşteptate o rădăcină de copac. Pe ea stătea un porumbel, îşi împlântase energic picioarele în scoarţa tare, stabilindu‑şi echilibrul printr‑o uşoară desfacere a aripilor. Avea capul dat pe spate, de parcă admira cerul şi gângurea o chemare. Apei îi place porumbelul, îi respectă curajul. Nu azvârle rădăcina în vâltoare, o lasă să alunece sub pod.
Lumina blândă a zilei de toamnă scânteia, formând desene din cele mai diferite pe perdeaua verde‑maroniu a pădurilor.
Staţiunea era împânzită cu o mulţime de turişti ce se plimbau lent. Câte un copil se desprindea de grup şi alerga mai departe, singur, spre o floare, o pasăre, spre o piatră de vreo formă ciudată.
Clipocitul apei urca până sus, sub pod.
Maria, vrând să nu…
View original post 1,103 more words