Nu te pierde

Denisa Aricescu

Nu te pierde

Rămâi.
Ne ştim de când îţi plăcea
Să stai la etajul cu dulciuri.
Te îndreptai adesea spre tabloul pictat de către timpul pierdut
Şi-i sărutai timid tălpile iernii.
Te priveam.
Doamne, cât îmi plăcea să te privesc.
Ca o umbră tăcută,
Te urmăream
Şi mă furişam pe sub pielea ta.
Nu mai erai tu.
Mă purtai în palme ca pe un nor
Zăream totul dintr-un colţ,
Numai că eu ştiam că atunci când soarele apune,
O lebădă îşi deschidea aripile
Şi atingea chipul tău,
Aşa cum fulgii de nea atingeau pământul.
Se scălda în privirile tale…
Strălucea.
Prin conturul ochilor tăi,
Se zărea cel mai apropiat tunel.
Mă plimbam până la sosirea nopţii,
Iar atunci,
Mă aşezam pe margine şi aşteptam să se facă lumină…

Erai temător,
Teama te îmbrăţişa până în zori.
Zorii se-ntorceau şi ne priveau
Cum tu mă legănai pe aripa caldă a lebedei,
Iar…

View original post 9 more words

Advertisements